News

Efectele fumatului asupra sanatatii orale

aug. 5, 2022 | Noutati

Tutunul si tigarile electronice iti afecteaza intregul organism, inclusiv gura, fiind unul dintre cei mai importanti factori de risc pentru afectiunile gingivale. Simptomele consumului de tutun includ retractia gingivala, respiratia urat mirositoare cronica si dintii patati sau chiar pierderea dintilor. Insa problemele mai serioase, asa cum este cancerul oral, pot fi mai greu de depistat. Iar vestea proasta este ca vapatul nu este nici el mai bun decat fumatul obisnuit.

Efectele fumatului asupra sanatatii orale

  •  Respiratie urat mirositoare
  •  Dintii si limba patate
  •  Simt al mirosului si gustului reduse
  •  Acumulare sporita de placa si tartru pe dinti
  •  Pierdere masiva de masa osoasa la nivelul maxilarului
  •  Afectiuni gingivale si pierderea dintilor
  •  Risc crescut de leucoplazie, sau pete albe in interiorul cavitatii bucale
  •  Vindecare lenta dupa tratament parodontal, extractie dentara sau alte interventii chirurgicale
  •  Cancer oral
  •  Rata scazuta de succes a implanturilor dentare

Nu fi o statistica

Consumul de tutun reprezinta cea mai importanta cauza de deces prematur in UE.
Aproape 700.000 de persoane mor in fiecare an din cauza tutunului.
Circa 50 % dintre fumatori mor prematur (in medie, cu 14 ani mai devreme).
26% din totalul populatiei UE sunt fumatori.
29% din tinerii cu varsta intre 15 si 24 de ani din UE sunt fumatori.

Niciun fel de tutun nu e “safe”

Orice forma de tutun poate cauza probleme serioase de sanatate. Mestecatul de tutun si alte alternative din tutun fara fum contin aproximativ 30 de substante chimice cauzatoare de cancer. Printre problemele de sanatate asociate cu tutunul fara fum se numara:

  •  Dependenta. Aceste produse contin nicotina, care da dependenta.
  •  Cancer. Tutunul cauzeaza o multime de tipuri de cancer, inclusiv oral, de gat, de esofag, de obraz, de gingie, de buze si cancerul limbii.
  •  Carii. Mestecatul de tutun iti expune dintii unei cantitati mari de zahar, care iti poate eroda in timp smaltul dintilor.
  •  Afectiuni gingivale. Zaharurile si iritantii din tutun pot cauza infectii ale gingiilor. In timp, afectiunile gingivale pot duce la pierderea dintilor.
  •  Boli de inima. Unele alternative de tutun fara fum cresc pulsul cardiac si tensiunea arteriala, putand duce in timp la boli de inima si infarct.
  •  Leziuni orale precanceroase. Mestecatul de tutun poate cauza leziuni in zonele in care mesteci. Acestea pot deveni canceroase.

Pericolele fumatului pasiv

Fumatul pasiv ii expune pe oameni acelorasi substante chimice daunatoare pe care le inhaleaza fumatorii. El poate cauza probleme de sanatate la persoanele care nu fumeaza. Copiii si bebelusii sunt expusi in mod special riscului. Nu exista un nivel “sigur” de expunere la fumatul pasiv.

Cum stau lucrurile cu vapatul?

Vapatul reprezinta inhalarea vaporilor creati de o tigara electronica sau de un alt device. Tigarile electronice se mai numesc e-cig, vape-uri, e-hookah, stilouri de vapat si arata ca niste tigari obisnuite, tigarete sau pipe, iar celem mai recente arata ca niste drive-uri USB, stilouri sau alte produse de zi cu zi. Aromele fac tigarile electronice foarte atragatoare pentru tineri.
Oamenii de stiinta inca mai cerceteaza efectele pe termen lung pentru sanatate ale tigarilor electronice, insa ceea ce se stie clar e ca majoritatea tigarilor electronice contin nicotina, care are efecte cunoscute pentru sanatate.

  •  Nicotina este extrem de adictiva.
  •  Nicotina poate afecta dezvoltarea cerebrala a adolescentilor, o problema ce poate continua pana la varsta de 20 de ani si peste.
  •  Nicotina este un factor de risc pentru femeile insarcinate si pentru fatul in curs de dezvoltare.
  •  Copiii si adultii se pot intoxica prin inghitirea, inspirarea sau absorbtia lichidului din tigarile electronice.

S-a demonstrat ca vapatul duce la o inmultire a cariilor, afectiunilor gingivale si a altor probleme de sanatate orala. Persoanele care vapeaza au, de asemenea, sanse mult mai mari de a se confrunta cu retractia gingivala, sensibilitatea dentara, afectiuni gingivale, pierderea dintilor si afectarea dintilor din pricina inclestarii si scrasnitului dintilor.
Tigarile electronice pot cauza leziuni faciale precum arsuri, fracturi osoase si pierderea dintilor daca se intampla ca bateria sa ia foc.

Lasa-te de fumat

Renuntarea la fumat este benefica pentru gura si pentru sanatatea generala. Renuntarea la acest obicei daunator reduce riscul de infarct, accident vascular sau cancer, inclusiv cancer oral. Beneficiile renuntarii la fumat pot fi resimtite de organism in numai cateva minute si dureaza o viata intreaga.

  •  La cateva minute dupa ultima tigara corpul tau incepe sa se vindece.
  •  La 20 de minute dupa ce te lasi, pulsul si tensiunea arteriala scad.
  •  La 12 ore dupa renuntarea la fumat, nivelul de monoxid de carbon din corp scade pana la normal.
  •  La doua saptamani pana la trei luni dupa ce te lasi, circulatia se imbunatateste, iar plamanii functioneaza mai bine.
  •  La un an dupa ce renuntarea la fumat, riscul de boli cardiace se reduce la jumatate din riscul cu care se confrunta un fumator.
  •  La cinci ani dupa ce te lasi, riscul de cancer bucal, de gat, de esofag si de rinichi este redus la jumatate. Riscul de cancer cervical, de asemenea, va fi egal cu cel al nefumatorilor. Riscul de accident vascular poate ajunge la acelasi nivel ca in cazul nefumatorilor, dupa 2-5 ani.

Intrebari frecvente

De ce mi se pateaza dintii?

Unul dintre efectele fumatului este patatul dintilor din pricina nicotinei si gudronului din tutun. Fumatul iti poate ingalbeni dintii intr-un decurs foarte scurt de timp, iar persoanele care fumeaza foarte mult se plang adesea ca dintii lor sunt aproape maro dupa ani de fumat.

Cum imi afecteaza fumatul gingiile si dintii?

Fumatul poate duce la afectiuni gingivale. Fumatorii sunt mai predispusi sa acumuleze placa bacteriana, care duce la afectiuni gingivale. Gingiile sunt afectate pentru ca fumatul cauzeaza o lipsa de oxigen in sistemul circulator, astfel ca gingiile infectate nu se vindeca. Fumatul duce la acumularea de placa dentara si agraveaza starea giniilor mai rapid decat la nefumatori. Afectiunile gingivale continua sa fie cea mai comuna cauza a pierderii dintilor la adulti.

Care este legatura dintre fumat si cancer?

Majoritatea oamenilor stiu ca fumatul poate cauza cancer de gat si cancer pulmonar, dar multe persoane inca nu stiu ca este si una dintre principalele cauze ale cancerului oral. In fiecare an, mii de oameni mor de cancer oral cauzat de fumat.

Exista produse dentare speciale pe care le pot folosi?

Exista paste de dinti speciale pentru fumatori. Uneori acestea sunt putin mai abrazive decat pastele de dinti obisnuite si de aceea va trebui sa le folosesti cu atentie.
Medicul tau stomatolog iti poate recomanda sa folosesti aceste paste de dinti alternativ cu pasta de dinti obisnuita.
Exista, de asemenea, pe piata si paste de dinti pentru albirea dintilor. Desi nu afecteaza culoarea naturala a dintilor, ele pot fi eficiente in indepartarea petelor, si de aceea pot imbunatati aspectul general al dintilor.

Dar apa de gura?

Fumatorii au o probabilitate mai mare de a se confrunta cu respiratia urat mirositoare decat persoanele care nu fumeaza. Produsele pentru o respiratie proaspata, asa cum sunt apele de gura, te pot ajuta sa acoperi problema pe termen scurt, dar nu o vor trata.

Cat de des trebuie sa merg la stomatolog?

Este important sa mergi la medicul stomatolog in mod regulat pentru controale de rutina si o examinare completa a gurii, astfel incat orice alta problema sa fie depistata din timp.
Mergi la stomatolog cat mai frecvent. Fumatorii sunt mai predispusi la aparitia petelor pe dinti si de aceea pot necesita programari mai frecvente pentru igienizare.

Cu ce te poate ajuta medicul stomatolog?

In cadrul controalelor de rutina, medicul stomatolog se va asigura ca dintii, gingiile si intreaga gura sunt sanatoase. El iti va examina obrajii, limba si gatul pentru a constata orice semn care poate necesita investigatii amanuntite.
De asemenea, te poate pune in contact cu organizatii si grupuri care iti pot oferi sprijin si informatii in vederea renuntarii la fumat.

Voi avea nevoie de tratament suplimentar?

Medicul stomatolog iti poate recomanda un specialist in igiena dentara pentru tratament suplimentar, curatare profesionala si pentru a mentine sub atenta supraveghere sanatatea gurii tale. Vizitele la igienistul dentar ar trebui sa fie programate o data la 3-6 luni.

0 Comentarii